Am auzit asta de la o cunoştinţă. După câte se pare un anumit doctor Kyoan a făcut o dată următoarea afirmaţie: „În ştiinţa medicală, noi facem diferenţa între bărbaţi şi femei atribuindu-le principiile yin şi yang, în consecinţă tratamentul diferind de la început. Pulsul e de asemenea diferit. În ultimii cincizeci de ani însă, pulsul bărbaţilor a devenit treptat la fel cu cel al femeilor, iar de când am observat acest fenomen, am considerat de cuviinţă să tratez bolile de ochi ale pacienţilor cu metodele potrivite pulsului pacientelor. Şi aceasta, deoarece când încerc să aplic tratamentul corespunzător pacienţilor, acesta nu mai are niciun efect. Într-adevăr, lumea intră într-o fază decadentă: bărbaţii îşi pierd virilitatea şi devin asemenea femeilor. Iar acesta e un adevăr de nezdruncinat pe care l-am aflat din proprie experienţă şi pe care am decis să îl ţin ascuns de ochii şi urechile lumii”. Când, cu această poveste în gând, mă uit la bărbaţii din ziua de azi, adeseori îmi spun: „Aha. Uite un exemplu de puls feminin”. Şi aproape niciodată nu mai văd ce se cheamă un bărbat adevărat.
(Jocho Yamamoto – Hagakure, Cartea I)
Fabulos pasaj. Explica multe lucruri. Uite cum dezechilibram noi lucrurile prin proasta intelegere a egalitatii dintre sexe. Sunt convinsa ca si femeile s-au masculinizat mult, si-au insusit mentalitatea si obiceiuri masculine.
Cand vine vorba despre virtute sau, in cazul nostru, o virilitate, ea trebuie privita doar ca o particularitate a unui anumit timp. Caci, daca am judeca la fel indiferent de epoca, am putea la fel de bine sa ii spunem „hot” unui prieten care a furat pe cand avea cinci ani un mar. Analogia e defectiva dar nu i se poate nega un pic de adevar. De altfel, Tolstoi era de parere ca oamenii nu se schimba cu timpurile, poate ca asa e, atat timp cat vremurile ii tin treji. Dar, cum astazi nu e vorba de un conflict direct cu lumea, cum vedem in multe vieti de barbati celebri, ci de o lancezire treptata si indiferenta a oricarui simtamant de mandrie, orgoliu, vointa etc. atunci putem fi siguri ca peste un timp o sa ne fie atat de lene incat intre barbati si femei nici nu va mai fi competitie, ceea ce ar fi o imbecilitate.
In mod ciudat, nu inteleg care este pozitia pe care o sustii. De dragul discutiei, spune-mi esti de partea „particularitatii unui anumit timp” sau a lui Tolstoi (indiferent daca ambele au „un pic de adevar”)?… pentru a-ti putea raspunde in mod adecvat 🙂
Avenirer, citindu-mi comentariul, imi dau seama ca m-am exprimat destul de echivoc, chiar lipsit de consistenta, asa ca desi chiar am vrut sa spun ceva, ar parea ca am batut campii. Am sa incerc sa ma revansez. Eu sunt de parere ca nu putem judeca oamenii din trecut prin compararea lor cu cei din prezent, pentru ca mediile sunt difeite. Iar cum mediul nostru de trai cotidian este, in general, anost si „comod”, atunci nici noi nu putem fi altfel, adica energici si intreprinzatori. Nu spun ca nu exista exceptii, dar eu ma refer la majoritate. Asa ca e normal ca vlaga noastra sa se evaporeze si sa cadem in aceeasi prapastie a mediocritatii si, cu ea, a tuturor celorlalte anomalii. Asadar, si Tolstoi, in opinia mea, avea dreptate : noi ca oameni ramanem aceiasi in subtanta (intelegand prin ea insusiri, aptitudini etc.) insa forma (adica felul in care le folosim) ne este modelata de rigiditatea sau, din contra, moliciunea solicitarilor din jur. Imi cer iertare ca am folosit atata spatiu pentru o idee atat de simpla si daca exprimarea a fost „pompoasa”. Sper insa ca mi-am exprimat clar parerea.
Imi place raspunsul tau, chiar daca ma consider total necunoscator in privinta afirmatiilor lui Tolstoi. Dar oare nu ar trebui sa ne intrebam daca este o idee buna sa ne lasam coplesiti de „majoritate”? Am ajuns sa ne multumim cu ganduri de genul „daca toti spun asa, atunci voi spune si eu asa”. Lumea actuala este mult mai comoda, asa ca de ce sa nu ne multumim cu comoditatea. Asta este dureros: ne-am inmuiat, ne-am multumit sa fim de partea majoritatii. Nu am citit nicio carte scrisa de Tolstoi, poate imi recomanzi una (dar sa aiba si poze, ca altfel nu o citesc 😛 ). In privinta direferentelor dintre substanta si forma (despre care ar trebui sa aprofundez, in cazul in care termenii folositi de tine sunt folositi si de Tolstoi) si a compararii oamenilor din trecut cu cei din prezent, imi amintesc o poveste in care un ziarist ii explica bunicului sau ca nu exista doar alb si negru, ci ca avem si nuante de gri (relativismul etic). La asemenea afirmatii, bunicul i-a raspuns simplu: „In orice exista alb si negru, trebuie doar sa vezi care este care”.
Nu, Tolstoi doar m-a pus pe ganduri spunand, citez aproximativ :
„Numai cei redusi cred ca oamenii se schimba cu vremurile”. Si mi-a venit in minte acest pasaj cand am citit postul. Cat despre substanta si forma, sunt nascocirile mele, mi-am zis ca prin ele doua ma pot exprima bine, dar, la fel puteam sa spun „materie” si „substrat” sau orice altceva. Asa ca nu le lua ca pe niste axiome. :)). Si, iti recomand „Razboi si Pace” si „Anna Karenina”, mai are un roman „invierea” dar care este mai slab.
Mersi pentru recomandari. In privinta nascocirilor, abtine-te sa le faci, pentru ca atunci cand te astepti mai putin vor fi folosite impotriva ta. 😛
Cu placere. Nu stiu daca ai inteles bine ce am vrut sa spun prin „nascociri”, eu le-am numit asa pentru ca tu probabil ai crezut ca tot ce am spus e vorba lui Tolstoi, deci mai bine le numeam „idei”. Iar in ce priveste intoarcerea „armelor”, imi face placere o discutie in contradictoriu.