„Ce nu înţeleg eu este: Care este rostul ceţii?”
Căpitanul Bolik, şeful vasului Orgath’ar, ştia că-şi va regreta cuvintele chiar în momentul în care s-a simţit aproape obligat să îi răspundă subalternului. „Trebuie să aibă vreun rost?”.
Rabin îşi scutură capul, continuându-şi operaţiunea de curăţare a colţilor căpitanului. Acest „ritual” nu era în obiceiul orcilor, dar Bolik a simţit că este de datoria sa în calitate de căpitan al vasului să fie cât mai prezentabil cu putinţă.
Orcii au fost o naţiune nobilă, smulsă din lumea sa şi înlănţuită. Ca orc liber ce trăieşte în Durotar sub conducerea marelui războinic Thrall, Bolik a considerat că este foarte important să arăţi cât mai puţin posibil precum sclavii din vechime. Asta presupunea să ai grijă de trupul tău, oricât de învechit ar fi putut să pară un astfel de concept majorităţii orcilor, şi era ceva ce el aştepta şi de la echipajul său.
Cu siguranţă era un concept adoptat şi de Rabin care s-a conformat instrucţiunilor căpitanului cu mult mai bine decât ceilalţi membri ai echipajului de pe vas. Rabin îşi aranja sprâncenele, îşi curăţa dinţii şi colţii, îşi lustruia şi ascuţea unghiile şi se gătea cu măsură şi bun gust – doar cu un inel în nas şi un tatuaj.
Ca răspuns la întrebarea lui Bolik, Rabin spuse: „Ei bine, toate din lumea aceasta au un scop, nu-i aşa, domnule? Adică, apa e aici pentru a ne da peşte să mâncăm şi pentru a ne permite să călătorim cu barca. Aerul e aici pentru a ne da ceva de respirat. Pământul ne dă mâncare, ca să nu mai spun că ne putem construi casele pe el. Ne facem bărci cu ce ne dau copacii. Chiar şi ploaia şi zăpada – ne dau apă pe care o putem bea, nu precum marea. Toate astea înseamnă ceva.”
Rabin şi-a îndreptat atenţia spre ascuţirea unghiilor lui Bolik. „Dar ceaţa nu înseamnă nimic?”.
„Tot ce face de fapt este să se pună în calea noastră fără să ne ofere nimic”.
Bolik zâmbi, dinţii săi proaspăt curăţaţi străluciră în lumina slabă a cabinei. Pe puntea vasului nu putea fi vorba de aşa ceva tocmai din cauza ceţii de care se plângea Rabin. Căpitanul întrebă: „Dar şi zăpada şi ploaia ne stau în cale”.
„Adevărat, Căpitane, adevărat”. Rabin termină de ascuţit degetul cel mare şi se mută la celelalte. „Dar, aşa cum am zis, zăpada şi ploaia au un scop mai important, chiar dacă ne stau în cale, cel puţin avem un beneficiu de pe urma lor. Dar, spuneţi-mi, domnule, care este beneficiul ceţii pentru faptul că ne stă în cale? Nu ne lasă să vedem încotro ne îndreptăm şi nu ne oferă nimic în schimb”.
„Poate”, îi răspunse Bolik subalternului său. „Sau poate pur şi simplu nu am aflat încă beneficiul ei. La urma urmei, au existat timpuri când noi nici nu ştiam că zăpada este de fapt o ploaie îngheţată. Orcii vedeau în zăpadă o problemă, la fel cum vezi şi tu în ceaţă. Într-un final, scopul ei adevărat – aşa cum ai spus şi tu, de a ne oferi apă de băut în timpul iernii – a fost aflat. Aşa că nu este vina ceţii, ci a noastră pentru că nu am văzut adevărul încă. Şi aşa şi trebuie să fie. Lumea ne spune ceea ce trebuie să ştim în momentul în care suntem pregătiţi pentru a afla adevărul, şi nu înainte. Acesta este mersul lucrurilor”.
Rabin sorbi cuvintele căpitanului şi spuse: „Presupun că aşa este. Dar astăzi nu ne ajută cu nimic, nu-i aşa, domnule?”.
(Keith R.A. Decandido – World of Warcraft, Cycle of Hatred)