Se spune că suferinţele nedorite şi fericirea la care visăm şi pe care o preţuim sunt rezultatele unor cauze simple. În plus, nu există niciun Creator. Creatorul final este propria minte. Mintea este pură şi bună în mod intrinsec. Având o motivaţie bună, acţiunile verbale şi fizice dictate de minte sunt bune şi dau rezultate bune, plăcute şi benefice. Pe de altă parte, atunci când mintea nu este îmblânzită sau devine iritabilă, comitem acţiuni verbale şi fizice bune care prin natura lor deranjează sau rănesc pe ceilalţi, iar rezultatul este neplăcut şi dureros. În final, totul are legătură cu propria minte. Nu putem da vina pe alţii pentru suferinţa noastră; putem doar să dăm vina pe noi înşine. Responsabilitatea stă în mâinile noastre. Astfel, budiştii cred în autocreaţie; nu există un Dumnezeu sau un Creator Atotputernic.
Din punctul de vedere al non-violenţei şi compasiunii, toate religiile ne învaţă să fim oameni buni, să avem motivaţii bune şi un caracter bun. Din acest punct de vedere, toate religiile sunt de acord, nu-i aşa? Doar abordările sunt diferite. Unele religii propovăduiesc existenţa lui Dumnezeu – Dumnezeu Creatorul, noi, cei creaţi. În final, toate depind de Dumnezeu. Dacă acţionăm conform dorinţelor lui, vom obţine fericirea permanentă. Scopul tuturor religiilor este mai mult sau mai puţin acelaşi – să aducă beneficii întregii umanităţi, iar realizarea acestui lucru este extrem de importantă.
(Rajiv Mehrotra – Conversaţii cu Dalai Lama. Despre fericire, viaţă şi multe altele)