Permite-mi să încep prin a-ţi spune că m-ai cam întristat, taticule!
Oare ai obosit să fii creativ? Crezi oare că eu nu am nevoie decât să fiu hrănită, spălată şi schimbată?
Dacă plâng în ciuda celor două rezolvări pe care le ştii tu, înseamnă că există şi o a treia (sau poate o a patra) la care nu te-ai gândit. Dar pentru a o descoperi trebuie să te rupi de inerţia cotidiană şi să descoperi.
Oamenii spun de multe ori, cu o sinceritate dezarmantă, că există în viaţa omului o vârstă a descoperirilor, dar sunt eu de părere că asta este scuza celor leneşi, a celor care nu vor să mai înveţe nimic nou.
Cine a putut să inventeze zicala „Nu poţi învăţa un câine bătrân şmecherii noi”? Cum poţi să spui despre cineva că este prea bătrân pentru a învăţa lucruri noi. Este ca şi cum te-ai recunoaşte învins de o adiere de vânt când tornada este încă departe.
Oare asta rămâne din om după ce a trăit doar o parte din viaţa pe care îi este destinat sa o trăiască? Sunt o fiinţă umană, nu un căţel. Sunt întotdeauna pregătită să învăţ lucruri noi şi nu voi spune niciodată că sunt prea mică pentru a acumula noi cunoştinţe. Nu poţi să te laşi învins de trecerea timpului. Toate trec, dar sufletul omului trebuie să rămână veşnic tânăr, veşnic avid după experienţe noi. Câtă risipă de materie trebuie să fi făcut Dumnezeu dacă noi am ajunge să ne complacem în bunăstarea fizică.